Această mică ruşine

Am citit recent, pe facebook, un status scris de Florin Iaru care spunea despre bunul simţ cum că "orice bătălie ar purta, va fi înfrânt". În general cam aşa se întâmplă. De ce? Pentru că prostia a dominat dintotdeauna şi va domina mai departe.
Bunul simţ are legătură strict cu muncile interioare ale unui om şi care se manifestă într-un reglaj fin al comportamentului. Nu este nevoie de studii superioare pentru asta.
Subiectul "bunul simţ" m-a preocupat îndeaproape mult timp şi încă mă preocupă pentru că toate realţiile interumane sunt ghidate de prezenţa sau absenţa lui. Dacă lucrurile merg prost este lesne de înţeles de ce.
Unora le este teamă că dacă sunt cu bun simţ sunt luaţi drept proşti. Întrebrea este: cine te ia drept prost dacă nu unul care este el însuşi lipsit de bun simţ? Şi e firesc. Aceştia din urmă vor să se umfle bine în pielea lor pentru că este cea mai importantă. Deja se conturează o altă noţiune, cea de egoism.
De câte ori nu observăm oameni care vorbesc unii peste ceilalţi? Pentru că fiecare vrea să demonstreze că este mai deştept decât celălalt, că are ceva mai important de spus decât celălalt. Nici vorbă de discuţii complementare, constructive, informative ci pur combative sau demonstrative.  Într-un astfel de cârd de ciori croncănitoare, dacă se nimereşte vreunul cu bun simţ, rar are şanse să se exprime. Ciorile nu au decât de pierdut.
BUNUL SIMŢ ESTE ŞANTAJABIL.
Sunt o mulţime de situaţii frustrante când ştii clar că eşti luat de fraier. Şi dacă îţi exprimi, tot de bun simţ, părerea, fie nu eşti auzit fie se interpretează ca răutate. Puţini oameni ascultă cu adevărat remarcile finuţe. Poate dacă sunt spuse cu ţipete şi emfază, aşa da. Din punctul lor de vedere asta este dovada clară a unui caracter puternic. Oare?
Întâlnim la locul de muncă. Îţi cere şefu' să faci o lucrare pe care în mod normal trebuie s-o facă el sau altcineva. Şi-ţi zici, "măi, hai că nu-mi cad galoanele, adică să nu fiu afurisit, dacă omul îmi cere..." Dă altuia prima pe care tu o meritai însă "dăi încolo de bani. Nu are rost să ne certăm pentru căcaturi." Asta nu înseamnă că data viitoare o să primeşti prima aia. În niciun caz. Da. Cei cu bun simţ sunt luaţi de fraieri. Însă buba nu-i la "fraieri" şi ei ştiu bine. Ţine de o sănătate spirituală pe care o ai sau nu. Cel mai probabil vine şi ziua aia când îţi faci băgăjelul şi-ţi cauţi alt loc de muncă unde eşti măcar răsplătit pentru munca ta.
Cea mai delicată situaţie în care bunul simţ este extrem de şantajabil apare atunci când celălalt este mult mai în vârstă decât tine. Oricum ai da-o tot ţi-o iei. Că spui sau nu ce crezi, forurile "superioare" te vor trata fie ca pe un nesimţit atunci când spui, chiar dacă te exprimi cu milă sau delicat, fie ca pe un om slab, atunci când nu spui. Important este să-ţi urmezi principiile. Întotdeauna se vor găsi oameni care ştiu mai bine să-ţi trăiască viaţa.
Din punctul meu de vedere, bunul simţ este o formă de inteligenţă care se bazează pe multă muncă. Fără introspecţie nu ajungi acolo.  Aici locuieşte adevărata eleganţă a unui om. Altfel, păpuşi zornăitoare care mimează bunul simţ, puterea şi inteligenţa, se găsesc pe toate drumurile. Tendinţa acestor păpuşi  va fi mereu să te facă să te simţi prost şi slab. Să te trimită  în plan secund. Diferenţa o face "trestia gânditoare".  Păpuşile nu au decât de pierdut, chiar dacă aparent, câştigă. Oamenii cu bun simţ suferă însă nu renunţă. Drumul lung îi caracterizează. Timpul le cerne pe toate.

Această mică ruşine de Cristian Simionescu

Te mai doare câte ceva. Iei hapuri, mai merge.
Visezi urât. Ce faci bătrâne, cu sistemul nervos?
Ei, mai iei un rachiu, un vin.
Mai cade inima pe gânduri, iei un rachiu, un vin, mai trece.

Te mai huleşte cineva, mai rabzi pizmuiala
lumea-i anevoiasă. Te iei cu lumea, mai trece!

Îţi face găgăuţă, hlizindu-se,
un gest barbar, te scălâmbă,
ei, lumea se purifică încă. Mai uiţi, mai trece.

Îţi pune câte unul piedică
se mai joacă omul, nu-i viaţa doar
pentru mâhnire şi silă. Mai trece.

Eu însumi am văzut un tip-
dar ce tip! mâncase vita cu tot cu făt.

Ruşinat peste poate, i-am spus:
"Ce faci bătrâne, ce faci cu gândirea, te lasă?
Mai iei un vin, mai iei hapuri,
mai iei bun simţ, mai trece."

Dar vine cineva odată, şi-ţi pune laba pe dinţi,
te calcă pe ficat şi nici nu  spune măcar:
pardon şi scuze. Ei bine, asta nu trece!


Comentarii